Azi împlinesc o mie de lucruri trecătoare.
Privesc amurgul sumbru cum scapără pe văi,
abia acum mi-e ochiul în stare să măsoare
sălbatica lui sferă cuprinsă de văpăi.
Mi-aduc mereu aminte cum din copilărie
râvneam același lucru-ncercând să-l împlinesc
întâi în cercul mare și gol, cu reverie,
apoi, cu suferință,-n hotarul lui firesc.
Asemeni unei rodii cu-ambrozie dulceagă,
gustam frumosul lumii mușcând afund și rar,
cu-o patimă căreia-i era cu mult mai dragă
sămânța cea obscură și miezul ei amar.
Așa mi-aduc aminte c-am împlinit o dată
recolta unei toamne cu stâlpi semeți și goi:
porumbul, de la foaia subțire și-nglodată
la spicul ca o roză de vânturi reci și ploi.
Acum, ca ieri, descopăr amurgul negru-verde.
Am vârsta potrivită pentru a-l împlini.
Privesc, o clipă, cerul imens care se pierde,
apoi mă-ntorc - din toate-ndoielile - aci
la seva ce pulsează-n nervurile roșcate,
cu care ca un ornic mă las și mă ridic.
Un cerc de foc m-apasă pe umeri și pe spate.
Aci se naște limbul și se preface-n spic.
Aci amurgul sumbru ca să-l cuprind m-așteaptă,
cuprins fiind el însuși de propriu-i climat:
în soarele de aur, curățitoare treaptă,
ce arde în crepuscul un ochi înlăcrimat.
Curând se va închide și ochiu-acesta mare.
Așa mi-aduc aminte c-am împlinit mereu
disprețul și iubirea, aceste perle rare
în scoica uriașă a sufletului meu.
Azi împlinesc o mie de lucruri, dar întâiul
amurg de foc pe care-l cuprind. Mă veștejesc?
O, nu. Căci pe măsură ce-i spulber cu călcâiul,
în juru-mi anii sună, dar nu-i mai împlinesc.
Mereu senin și tânăr, într-o singurătate
a lucrurilor pline de flăcări, care mor
în locul meu, fidele - eu împlinesc în toate
tiparul frumuseții și nemuririi lor.
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.