Plutarc ne spune jalnica poveste.
Murind Demetrios în Kersonez,
un sol cernit aduse trista veste.
Iar Antigonos, cunoscând aceste,
porni cu flota din Peloponez.
Oprind lângă Ciclade, într-o seară,
el strămută pe vasul amiral
pe-un tron înalt, împodobit cu pară
strălucitoarea urnă funerară
săpată-n aur cu motiv spiral.
Aşa, plutind în liniştea nocturnă,
convoiul lin se oglindea-n zenit.
Iar din cetăţi, solie taciturnă
urca pe punte depunând pe urnă
coroanele şi plânsul cuvenit.
Şi dimineaţa, când în clara zare
ieşea din ape stânca la Corint
şi când într-o măruntă irizare
limanul grec sclipea în depărtare
ca un mormânt cu buze de argint,
efebi cu coif înalt şi faţa pală
păzeau în soare urna, sub catarg,
înfăşurată-n purpura regală.
Iar vântul completa funebra gală
umflând sălbatic pânzele din larg
Şi Xenofantos, flautist de seamă,
cânta la provă, preamărind pe zei,
cântare de durere şi de teamă.
Iar vâslele cu vârful de aramă
duceau în mare tânguirea ei.
Căci loviturile cădeau în valuri
în ritmul grav al imnului duios;
iar valurile suspinând la maluri
loveau nostalgic marile chimvaluri
vibrând de-un sunet orfic, unduios,
Zeiţa mării se-ntrecea cu focul
purtând acest erou macedonean
spre liniştea în care-şi află locul
ambiţia, durerea şi norocul
stârnite-n viaţă tragic, an de an.
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.