După cine strigă, după cine
coborând din toga lui de smoală
miezul nopții? Au rămas convivii
vinovați la mesele întinse?
Mersul lui prin inima pădurii
cheamă mume stinse. Mâini de fulger
le desprind marama de pe chipuri.
Mort, cu mult nainte de-a se naște,
râul fugărit rostogolește
tunetele ude. După cine?
I-am văzut pe cer iscălitura:
dimineața, rândunici voioase
- fiecare dulce săgetându-și
clipa purtătoare de neant...
Din ciclul "Ce mi s-a întâmplat cu două cuvinte" vol. "Opere ale literaturii române, Editura Național 2000
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.