Evul luminii e, demult, o amintire.
În locul cerului, respir-o noapte
cu pieptul tatuat; păunii umblă
din țară-n țară fulgerând molozul
cu cozile; pe plajă, înecații
foșnesc ca scoicile, bătuți de valuri;
iar plopii care ieri au fost feștile
acum s-au consumat: câmpia-i neagră.
Numai în grotă încă e lumină.
Bărbatul, de la brâu în jos, e stâncă:
el ține-n brațele-nălțate care
încep treptat și ele să-mpietrească
trupul femeii, ultima ofrandă.
Iar muntele se simte plin pe dinăuntru,
ca zările, de stele ce pulsează.
1970
din antologia "Alfabet poetic", Editura Minerva, 1978
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.