Dacă-aş putea să prind în scobitura
urechii mele zgomotele toate
de pe pământ, – aş auzi şi pasul
cu care-mi dai târcoale pe departe.
Ori, poate, stai de mult în faţa mea;
dar eşti atât de mare. Că prin zarea
făpturii tale ce cuprinde totul
zăresc pe ţărmuri cerbul cu coroana
de coarne-mpărăteşti incendiate;
şi-n urma lui, sub ramuri, vânătorul
ţintindu-l şi-aşteptând să se desprindă
unul de altul, în văzduh şi-n apă,
botul sorbit – de botul care soarbe…
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.