Elanul acelor cuvinte fu plâns
de păsări, iar umbra păscută
- în iarba grădinii uitate - de-un mânz
cu botul sub foi de cucută.
Ecoul acelor silabe fu spart
de liniști, iar umbrele șterse
de-amurguri pustii lâncezând peste gard,
de tunete seci, de averse.
Iar semnul acelui sărut fu purtat
de el și de ea - o viață:
la el, cicatrice pe-un zâmbet surpat
la ea, o grimasă pe față...
Din ciclul "Seminția lui Laokoon", vol. "Opere ale literaturii române", Editura Național, 2000
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.