Departe - nu. Oricât ar fi distanța
proptită-n stâlpii vârstei, depărtarea
amănunțește până la furnică
acest tezaur vertical: blazonul
sorgintei mele, înrudit cu-al morții
- și nu numai prin coasă.
Seminție trăind pe picioroange ca un cântec
fără genunchi, dormind în marș cu marea,
votând ca-n adunările Atenei
cu-o simplă scoică; trib cu ochi multipli,
de cremene, al căror văz lăuntric
consultă zei de pleavă, subterană
anàbasis care-și croiește drumul
spre Canaan, cu lăncile suite
în stele, printr-un nor ce plouă greieri; -
tu neam de pir, înnobilat prin blânda
lungire-a gâtului - decret socratic -
spre-oracolul, somat, al ciocârliei...
Cu ce să te asemăn, puls integru
de fete ce frământă aluatul,
egală răsucire a spinării
cosașilor bărboși - închinăciune pământului?...
Un lan înaintează,
ca noi, scăzând; ca noi, multiplicat
în zborul poliedricelor boabe,
inculcă zodiile: rit de seceri
eliberând din găunoase tije
suflarea lumii, echilibru-n aur
al curcubeielor de jos. Insecte
escaladează, fără să-nconvoaie,
vergelele amiezii, labirintul
de litere-aromate. Dintr-o mitră
în alta vântu-și duce-arhiereii
în fața soarelui, orbiți de miruri.
Vederea lor ne umple casa - fildeș
pufos al sângerărilor din pâine.
Vol. "Opere ale literaturii române", Editura Național, 2000,
din ciclul "Ce mi s-a întâmplat cu două cuvinte"
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.