Și cel care purta în mâini balanța
înaintă, și un șuvoi de greieri
zimțeau lumina talerului scund.
Nu, încă nu era târziu: proporții
strâmbate, romburi licărind în mâna
unor copii prea răsfățați treceau
la orizont; de pe copaci rășina
aluneca pe buze de călugări;
vagi sunete călătoreau în dungă,
piereau! - dar încă nu era târziu.
Și-apoi, ce-nseamnă măsurarea umbrei?
Suntem - și-atâta tot. Justificarea
va fi rostită de pe-un tron înalt.
Cinci Preciste cu sfântul Prunc în brațe
veneau, plecau - rotite cerșetoare
la pragul care nu dă de pomană...
1968
Din antologia "Alfabet poetic", Editura Minerva, 1978
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.