Suntem vecini ca două zile sumbre
și noaptea clară stăruie-ntre noi.
Ca podidiți de cântece și umbre
aleargă greierii pe miriști noi.
Când tu mă chemi, eu mă ascund. Nu încă!
Doar suflul mi-l îngădui împrejur.
Și valul meu, căzând din stâncă-n stâncă,
se-mprăștie zadarnic în azur.
Aș vrea să cânt ca pasărea, dar gândul
e fără glas. Mă simt strivit de-un cer
pe care, ca o spadă, străpungându-l,
mă frâng și nu mai știu ce să mai cer.
Din ciclul "Seminția lui Laokoon", vol. "Opere ale literaturii române", Editura Național, 2000
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.