Aici e locul meu, aici e bine.
Când nu mai am acasă ce să sper,
aici găsesc ţărână, apă, cer:
aici penaţii Romei sunt cu mine.
Pe-această limbă de pământ şi ger
spre care valul ca un şarpe vine
citesc pe boltă litere divine,
dar îndurare nimănui nu cer.
Zadarnic spumegi, veninoasă mare,
din valurile-ţi negre şi amare!
Eu stau nebiruit în faţa ta.
Şi mii de ani, în zarea arămie,
poeţi însinguraţi asemeni mie
sfidându-te cu lira vor cânta.
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.