Când piere luna după munții vineți,
câmpia tace, râurile dorm.
Și numai voi în șoaptă vă-ntrețineți,
păduri adânci cu foșnet uniform.
Pământul se-nvelește-n haină sumbră.
Pe coasta lui de fum, ca pe-un sicriu,
izvoare, licărind adânc în umbră,
cu litere-argintate se înscriu.
Pădure, plai cu vaste osuare,
spre ce tărâm de liniști mă atragi?...
Ca veștede coroane mortuare
foșnesc asupra mea stejari și fagi.
1951
Din ciclul "Versuri din Exil", vol. "Opere ale literaturii române", Editura Național, 2000
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.