Pasul acela, întraripatul,
care nu era pas,
neiertătorul, neîntrupatul
fără popas,
cel ce-n potir de sunet și rouă
înflorind adormea,
astru-nvăscând în dragoste nouă
inima mea -
pasul acela, palidul, unde-i?
O, fragil, străveziu,
zilnic mi-l fură-n cearcănul undei
marea, târziu...
1970
Din antologia "Alfabet poetic", Editura Minerva, 1978
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.