Praguri de foc îngrădesc creatura.
Umbrele lor sunt tăcere și nimb.
O, când sărutul-n inel mi-l preschimb,
pun o pecete pe ele cu gura.
Frunza de fag le-nfășoară pe limb:
floarea pe față le simte arsura,
Limpezi funingini cad leneși din sura,
vasta cupolă sub care mă plimb.
Când voi ajunge să sorb din izvoare
apa cea vie, nestinsa vâlvoare?
Zilnic în spini de luceferi mă-nțep.
Jocuri de sfere și focuri de paie,
ziua și noaptea sfârșesc în văpaie.
Viața și patria-n flăcări încep.
Din ciclul "Versuri din Exil", vol. "Opere ale literaturii române", Editura Național, 2000
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.