La fiecare pas gresesc, si sufar verdictul fiecarei clipe.
Doamne, de ce-ti rezervi iertarea pentru ziua maniei ?
Vezi, ca tot atatea lanturi imi port nascarea, limba, felul, sexul, — verigi de plumb si abur ale unei alegeri care, vai ! nu-mi apartine.
Nascandu-ma, m-as fi dorit ca pruncul iesind din baie, curatat de toate.
De ce sa nu ma zbengui in delirul cel binemeritat la inocentei ?
Dar
Tu ma vrei ocnas : mereu in zeghe
dungata de pacate mostenite,
sleit, si vinovat fara vina. •
Neinduratule ! ce-mi garanteaza
ca mila
Ta nu-i doar un basm, iubirea
un simplu zvon ce-anunta-Apocalipsa ?
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.