Cu capul scos din găoace
ca un breloc,
Sfîntul Ioan se desface
speriat de ceas şi de loc.
E ud şi gălbui. E năduşit.
Ghearele încă nu i-au ieşit.
E supărat
ca un butuc fără spiţe.
Încă nu i s-a stîmpărat
nimbul de musculiţe.
Încrîncenată clipă!
Captivă în zgîrciuri, sub za
prima aripă
întemeiază gestul de-a boteza.
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.