Acum eu trebuie să mă grăbesc; o parte
din sferă încă sună-n gol și vântul
începe să se-aline. În văzduhuri,
ca-n rumeneala unui măr, se-anunță,
treptat, un licăr sumbru. Sus, pe casă,
o pasăre e singura zvâcnire
care participă la scena asta.
Dar nici căderea vântului, nici partea
din sferă, care sună-a gol, nici sumbrul
presimț din aer nu sunt pentru ea;
și - după metronomica zvâcnire
a cozii ei - nici iminența orei.
1969
Din antologia "Alfabet poetic", Editura Minerva, 1978
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.