noaptea târziu
ca pământean
am vrut să mă fălesc
în fața roiurilor de
planete
toate cântau
iradiau
și se roteau
în dans supralumesc
se preamăreau
în graiurile lor secrete
numai Pământul
în mijlocul a tot și toate
tăcea -
asemeni unei stele
vinovate
care-și iubește soarele
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş