într-o noapte în timp ce vuia
codrul din creştete
Dumnezeu mă soma c-o nuia
moale: rosteşte-te!
mă rosteam însă cum să-mi înalţ
slava cu ţipete ?
nici o scară spre cerul de smalţ
nici un scripete
mă rosteam însă vai! ce arbust
gingaş e sîngerul :
cum să-ncapă în trunchiu-i îngust
dracul şi îngerul ?
mă rosteam şi dansau tot mai jos
astrele sprintene
Dumnezeu apăsîndu-mi gelos
burta sub pintene
mă soma şi-am urlat ca din teasc:
fiara luminii mă
cotropeşte şi iată: îmi nasc
propria inimă !
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.