Visam că stau de vorbă cu îngerul. Din brume,
un vag presimt de viață mă culegea ca duh.
Ziceam: - Țărâna-mi spune c-ar fi pe-aici o lume
cu arbori verzi și fructe, cu păsări în văzduh -
o lume-n care toate se mistuie-n cădere.
Ah, dac-aș fi eu furul sortit a le prăda!
Să fie toate acestea aievea sau părere?...
Iar îngerul, spre marea spaimă-a mea, îmi zise: -Da.
Aievea sunt și pomii, și fructul, și iubita,
și mâinile flămânde ce jefuiesc mereu.
Ci-n suferință, omul răscumpără ispita,
căderea fiind numai un zbor în jurul meu.
Aievea sunt, și pline de-o blândă măreție
ce seamănă gâlceavă-ntre văz și pipăit.
Cândva, ți-au fost aproape și hărăzite ție,
Dar le-ai pierdut pe toate-ntr-o zi. Dormi liniștit...
1957
din antologia "Alfabet poetic", Editura Minerva, 1978
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.