Ca ciocârliei ce-n văzduhuri
Spre soare ciripind se pierde,
Tot astfel sufletul îmi crește
Când te revăd, câmpie verde!
Îi sfânta ta singurătate
De câte ori n-am rătăcit,
Ți-am adormit în iarba- ți-naltă,
Sub cerul tău nemărginit!
vezi mai multe poezii de: Ştefan Octavian Iosif
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.