La subțioara nopții, undeva,
atârnă acest fagure pustiu.
În august, când se scurge luna
ca o rășină pe copaci, se simte izul
de ceară îngerească. Uneori,
o stea, departe, bâzâie, și lumea
se umple iar de zvon, și ni se pare
că vom simți iar gustul mierii-n ceasul
de seară...
Dar e secetă. Pereții
de aer - hexagoane vibratile -
se sfarmă, afumați de amintirea
celui din urmă roi.
Dar spune-mi: oare
albine-albastre au trecut pe-aici,
sau rasuflarea unui înger negru?...
Din ciclul "Alter ego", vol. "Opere ale literaturii române", Editura Național, 2000
vezi mai multe poezii de: Ştefan Octavian Iosif
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.