— Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne?
Mi-e foame, și să știi că am să mor !
— Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne,
Că mîne iese plugul în ogor.
— Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne?
De-amar de vreme tot m-ai amînat...
— Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne,
Că mîne vom ieși la semănat...
— Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne?
N-ți este teamă, oare, c-oi muri?
— Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne,
Că grîul pînă mîni va răsări...
— Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne?
Vezi, inima mea bate tot mai rar...
— Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne,
Că grîul nostru este la morar.
— Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne?
Ah, tare mi-e teamă c-o să mor...
— Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne,
Că mîne scoatem pînea din cuptor...
Dar cînd crescu mirosul pînii copate,
Odorul mamii, galben ca un spic,
Își închinase fruntea peste noapte,
Și de-atunci n-a mai cerut nimic.
--- După un vechi cîntec german ---
vezi mai multe poezii de: Ştefan Octavian Iosif
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Un poem superb, care te indeamna prin frumusetea lui artistica si literara sa il recitesti.
Naidin Mircea
luni, 17 octombrie 2016
ce duioasa si frumoasa poezie...multumesc de postare!
danab
marți, 05 aprilie 2016