Sufletele noastre goneau,
goneau pe bărăgan
ciulini bântuiți
de aprige vânturi lăuntrice.
Se opreau peste tot,
nu se opreau nicăieri,
sufletele noastre,
trandafiri din cenușa celor mai albe zile,
a atâtor clipe, rămase drept cicatrice,
ca atâția ieri.
Și ne priveam în noi
ca în niște oglinzi sterile.
vezi mai multe poezii de: Stephan Roll
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.