Cincizeci de ani de amintiri,
de loialitate, de cinste, de prietenie,
de iubire.
Sînt propriul meu requiem,
cu mâinile la piept,
cumințite în clocotul lor
fără urlete.
Așa s-au născut, poate,
să mângâie, să mă mângâi singur,
să mă întorc în zilele mele
ca pe coridoare, orbecăind
cu atâtea statui,
în care sînt mereu eu, mereu voi
și să mă iubesc mereu în vacarmul meu
care-mi tot vorbește de unul singur.
vezi mai multe poezii de: Stephan Roll
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.