Fulgerele livide sclipeau în nori;
Tunetele ca plumbul bubuiau.
Un credincios își ridică brațul.
„Ascultați! Ascultați! Glasul lui Dumnezeu!”
„Nu e așa”, spuse un bărbat.
„Glasul lui Dumnezeu șoptește în inimă
Atât de încet
Încât sufletul se oprește,
Fără niciun zgomot,
Și se străduiește după aceste melodii,
Distanțate, oftând, ca o respirație slabă,
Și toată ființa este încremenită să audă.”
vezi mai multe poezii de: Stephen Crane