Cu ce-aș putea opri stingerea clipei?
Cu pietre, cu săruturi, cu-amintiri?
Purtați mereu de cântecul aripei
uităm cărarea simplei fericiri.
Nu-i un miracol că te întâlnesc,
e poate-o sărbătoare-a primăverii
în care, din iubire, înfloresc
și arborii și stelele tăcerii.
E-o nerăbdare a speranței dulci
și a luminii prinse în cascadă.
De ce-aș dori să mai opresc atunci
această stingere doar amânată?
Că dragostea e înviere pură
ca după un incendiu, în natură!
vezi mai multe poezii de: Vasile Toma
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.