Stinsă mi-e lumina-n suflet și mă doare-această pană
Dacă plâng pe mâna dreaptă mor toți îngerii cu rană,
Obosită mi-e vederea și pe limbă port amarul
Iară somnul e străinul cu care ciocnesc paharul.
Trec pe-alături ochi de sticlă care poartă-n suflet ură
Și mă huiduie-n tăcere fără umbră de căldură,
Odihniți și scoși la poartă spre a face pe eroii
Se încaieră sărmanii, că doar sunt copiii ploii.
Nelipsită mi-e speranța de a trece-n lumea nouă
Într-o zi întunecată călcând dorul plin de rouă,
M-am retras din lumea-n care omul bun își vinde glia
Pe o sumă-n care visul își cunoaște viclenia.
De-o privi din ceruri tata, toate-aceste vagi păcate
Ar fugi din lumea nouă c-a avut dureri de spate,
Și-a știut că nu există avuție așa mare
Să ne cumpere mândria de sub razele de soare!
vezi mai multe poezii de: Ionutz21
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.