M-am săturat de-atâta ură,
poeții-n versuri se rănesc,
e adevărul o minciună
și ce-i absurd pare firesc.
Rime știute-s apocrife
când unul le -mprumută-ades,
cuvintele-s hieroglife -
n-au conținut, nici înțeles.
Se chinuiesc să construiască
mesajul metaforic fad
și în orăcăit de broască
de-un iamb se-mpiedică și cad.
E vanitatea lor o armă,
considerații seci emit
și bâjbâind dup-o sintagmă
se zbat în versul chinuit.
Celor ce vor să-nfigă colții
într-un rondel, sonet, pamflet,
(deși au pastișat cu toții)
vreau să le spun un mic secret:
Când or să-nvețe să evite
într-un poem anacolutul,
hiperbolele spălăcite
și stări ciudate, precum rutul,
Abia atunci să îndrăznească
să scrie ce mai au de spus,
iar la sfârșit să recitească
și să arunce ce-au produs!
Adina V.
26.07.2017
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Frumos dar trist pot spune
Felicitari
rebeca
sâmbătă, 27 ianuarie 2018
Se mai întâmplă :) Trece, însă :)
Mulțumesc, Ina, pentru popas. Deasemeni mulțumesc și celeilalte persoanei care a comentat și apoi a șters :)
Am apucat să văd, până să răspund, nu mai aveam la ce :)
Îmbrățișări cu drag!
Adina Speranta (autor)
vineri, 26 ianuarie 2018
Trist! Foarte trist... :((
Ina M.
marți, 23 ianuarie 2018