Despre unii oameni se scrie,
Despre unii oameni se cântă,
Mâhnirea, fireşte, rescrie
Despre oameni ce necuvântă.
‘Năuntrul meu bate-n metal,
Ducându-mi spre sine-un afront,
Prea ascuţit şi poate letal,
Din refrenul călugăr şi ciont.
Aş vrea să particip cu pietre
La ce suntem noi – un complot – ,
Dar prin noroi, suntem o luntre
De gânduri, ce stau lângă cot.
Absurdă e lumea cu tine,
Absurd e şi strigătul mut,
Care se pierde peste coline,
Ţinând amintirile scut.
Ce strict e prezentul, se pare,
Cu noi şi cu tot ce-i al tău,
Strict este totul când moare,
Părerile sunt prea de rău.
Se-mbată cu tine copiii
Din noi, care cred în poveşti,
Se-mbată cu tine şi viii,
Din tot ce eşti... Nu mai eşti...
28 mai 2016, Constanţa
vezi mai multe poezii de: lorena.craia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.