E-un cimitir cu cruci din plastilină,
Dar trec pe-acolo mulți și se închină
Culorilor ce-n lipsa unui har
Își cred stridența unicul altar.
Sunt cerșetori ce caută pomană
Plângându-și viața nicidecum sărmană,
Sunt cei ce vor măcar o treaptă-n plus
Când scara afirmării s-a opus.
Se-nchină plastilinei și rostesc
Un fel de imn, în cor ciudat, grotesc,
Îngână plecăciunile-n cuvânt
Ce intră în morminte cu avânt
Și-n ritmul din urechi inexistente
Eliberează năluciri latente
Din morți ce cred că au elucidat
Secretele cântării de-altădat’.
Pun inimă în imn și cer răsplată
Pe care nu o vor primi-o niciodată,
Dar cum să-i cerți pe-aceia ce se-nchină
Prin cimitirele cu plastilină?
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.