Glasuri tresar în morminte,
Pământul îşi soarbe durerea,
Flăcări din hăuri trezite
Spre cer îşi ridică tăcerea.
Vorbe ce vor a dezminte
Îşi cheamă-n zadar alinarea!
Nu mai e loc de cuvinte,
Iar gândul îşi pierde cărarea.
Rugi înălțăm la preasfinte,
Zădarnică e închinarea!
Vrem să ne-aducem aminte
Și azi ne strigăm acuzarea.
Gândul se zbate fierbinte,
Dar voi nu simțiți frământarea!
Sunteți de altă sorginte
Ori nu v-auziți abrogarea?!
Lacrimi albesc oseminte,
Dar nici nu vedeți întristarea!
Mergeți pe drum înainte
Sperând c-o să vină uitarea.
Doar că acele morminte
Și glasuri ce-și strigă chemarea
Vor înălța din cuvinte
O lume ce știe cărarea.
vezi mai multe poezii de: CTN
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc frumos tuturor pentru popas!
mirimirela, ideea era că ruga și închinarea era târzie pentru cei ce-au plecat, dar nu că acestea ar fi în van.
Cu prețuire!
CTN (autor)
luni, 16 noiembrie 2015
Sfâșietoare poezia ta... o singură și micuță observație : niciodată ruga și închinarea nu sunt în zadar. În rest, te felicit sincer !
cu drag,
mirimirela
luni, 09 noiembrie 2015
O răbufnire a poetului în faţa nedreptăţii.
Cu respect.
silvia simona bodea
luni, 09 noiembrie 2015
interesanta constructia poeziei, iar mesajul sau curat, oprindu-se in sufletul cititorului.
Denisa P.
luni, 09 noiembrie 2015