Ne întrebăm, problema este veche,
Dar a rămas la fel de actuală:
Ne întâlnim cu sufletul pereche
În lumea asta atât de materială?
Oare putem să-i recunoaștem chipul
Sau alergăm nebuni o viață-ntreagă?
Căci trupurile-s multe ca nisipul,
Dar care e făptura cea mai dragă?
Și câteodată crezi că ai găsit-o
Te bucuri mult și spui la tot poporul,
Apoi, când vezi că nu ai nimerit-o,
Pornești la drum, că-n piept se zbate dorul.
Trec zile, luni și ani în continuare
Și noi iubiri îți reaprind speranța,
Dar ce păcat, că-s iute trecătoare,
Și te cuprinde iar nesiguranța.
Însă eu simt că nu mai am dileme,
Priveam departe, fără să-mi dau seama
Și-am înțeles, după atâta vreme,
Că sufletul pereche a fost mama.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.