Sunt doar o pasăre nomadă
Îmi este dor de primul meu Acasă,
un dor de tot ce-i dincolo
de cortina timpului pătimaş,
am déjà vu constant ce-mi asaltează visul
din adâncul nopţilor
ce-au amuţit.
Devin pe ascuns femeia-pasăre
ce reînvaţă zborul
pe-aripi de îngeri călători,
închid o uşă şi deschid o fereastră
pentru a porni spre necuprins,
sunt doar o pasăre nomadă
amorţită de lespedea
aşteptării,
dar mi-am pus nuferi pe aripi
să-mbrăţişez cu o mie de petale
moment Acum
şi să pornesc
în zbor astral, ca la-nceputurile
vieţii,
căutând iubirea
uitată printre
galaxii.
vezi mai multe poezii de: aspiranta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Sonia, multumesc din inima, te mai astept pe pagina mea!
aspiranta (autor)
luni, 29 august 2016
Multumesc mult de lectura si comentariu, oana!
aspiranta (autor)
luni, 29 august 2016
Foarte frumos ... aceste versuri imi aminteste de viata ...
sonia
duminică, 28 august 2016
Versuri frumoase care fac cinste autoarei.
oana
sâmbătă, 27 august 2016