nu sunt Eminescu
nici Cosbuc
nici Nichita
sau alții
sunt cel ce sunt
ca să-l parafrazez pe Iahve
la începutul timpului,
când plămădea universul
din nimicul de astăzi
nu sunt nici măcar un poet
nici unul micuț
nici unul mare
sunt o stare de amorțeală, de plâns
de îmormântare
ultimul trandafir aruncat pe mormânt
ale cărui petale îmbrățisează țărâna
sărută abisul, infernul
până la capăt
fiorul pe care îl simți
în diminețile reci
si agonia nopților lungi
prea lungi
prea tumultoase
sunt suspinul ascuns de un zâmbet
tristețea din spatele oricărui vis
o pată pe chipul iubirii
ca o umbră fără destin
care vă umple paharul cu amărăciune
si care
dispare
căutând nimicul
din fiecare cuvânt
vezi mai multe poezii de: M Horlaci