Vin ca animalele din hăul cosmic
Al ilicelor, unde ţepii nu seamănă deloc
Cu gândurile pe care mă răsucesc ca un yogin.
Verdeaţă sunt şi-ntunecime pură.
Ei îngheaţă şi sunt.
O, Doamne, nu mă asemui cu tine
În hăul tău negru,
Spuzit de stele, sclipitoare confetti, prosteşti.
Eternitatea ta mă plictiseşte,
N-am vrut-o niciodată.
Tot ce-mi place mie
Este pistonul în mişcare
Mor după el.
Şi copitele cailor,
Tropotul lor nemilos.
Şi tu, supremă Stază
Ce ai tu atât de grozav ?
Răgetul de la uşă vesteşte-un tigru-n acest an ?
E-un Crist ?
Îngrozitorul
Muşcat de Tine,
Dorind să zboare şi-apoi să o şteargă de tot ?
Broboanele de sânge sunt ele însele şi liniştite.
Copitele nici nu mai vor să audă,
În depărtări albastre pistoanele scrâşnesc
vezi mai multe poezii de: Sylvia Plath
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.