Sufletu-i întins, întins pieziș pe-a cerului aripe
Ce dispar după un bloc din oraș cu ziduri uriașe,
Ori stâlcit în picioare nebune
La ora patru și cinci și șase;
Și scurte degete pătrate-ndesând pipe,
Și ziare de seară, și ochi și pe
A lor unde – anume siguranțe, risipe,
Conștiința unei străzi ca de cărbune
Nerăbdătoare lumea să-și asume.
Atâtea fantezii mă tulbură înfășurate
În jurul acestor imagini, și care se-agață:
Noțiunea unui infinit de blând poate,
Unui infinit de dureros lucru din ceață.
Șterge-te cu mâna la gură, și râzi,
Lumile se-nvârt în jur ca babele
Culegându-și cărbunii de foc de pe virane maidane.
Traducere Ion Caraion
vezi mai multe poezii de: T.S. Eliot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.