Aș cutreiera Pământul
Și aș da lumii de știre
Că mi-ai fost, cândva, cuvântul.
Ce cuvânt?! Ăsta: IUBIRE.
Am crezut că veșnicia
Și că nașterea de-apoi
Și că toată bucuria
Este numai despre NOI.
N-ai privit o clipă-n spate
Ca să vezi cum e trădarea.
Cum se simte de departe,
Printre amintiri, plecarea?
Și de-acum orice durere
Ce se-apropie puhoi
E blestemul din tăcere
Care poartă dor de NOI.
Și ca frunza, pe când vântul
O stinge suflând mâhnire,
Tot așa s-a stins cuvântul...
Ce cuvânt?! Ăsta: IUBIRE.
vezi mai multe poezii de: Claudiu Românu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.