Tăcerea fulgilor s-așterne
Pe liniștirea de zăpadă
Ca-n dalbul argintiu al iernii
O înstelare să se vadă.
Prin fulguirea fără margini
Trec siluietele neclare,
În rămășițe de imagini
Se naște-o clipă și dispare.
Necunoscuta-n ecuații
Ce-or rămânea nerezolvate
Pornește-o stare-n meditații
Despre sfârșit de libertate.
Pitită-i în omăt natura
Și nici un glas nu o răsună,
Iar eu parcă-mi îmbrac armura
Din stele, vise și din Lună.
E tristă nașterea în friguri
Și să o apăr vreau cu milă
Ca dureroase cucuriguri
Să nu mă-ndoaie spre argilă.
Nașterea-n iesle-i umilită
De nașterile doar în spuse,
Moartea pe cruce i-i sfârșitul
Și-i strașnic că-nălțată sus e.
Pruncia este prea golașă,
Iar Pruncul este fără vină,
Însă-L aud - nu plânge-n fașă
Ci râde-n Viață și Lumină.
Și m-am simțit ca mag deodată
Cu veacurile de cunoașteri,
Cu-nțelepciunea-ngenuncheată
Spre-a se porni curat din nașteri.
S-asculte deșteptat Cuvântul
Ce-a proslăvit prin Sine Omul:
„Iubește Cerul și Pământul
Smerit și-ndurător ca pomul.
Căci timpu-n vreme se petrece
Nu te încătușa în plânsu-ți...
Te-oi apăra de lumea rece
Și, mai ales, de tine însuți!”
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Frumoase și cu miez versuri! Felicitări!
Nelu Preda
vineri, 11 decembrie 2015
foarte frumoasa poezie...
binecuvantari...
danab
joi, 10 decembrie 2015
Cel mai mare inamic personal suntem noi insine:) Foarte bine pus accentul pe faptul ca El , Pruncul, ne apara in primul rand pe noi , de noi insine!
Este o frumoasa poezie despre nasterea Domnului :) ...Imi place mult "armura din stele, vise și din Lună"...ce frumos! Iar Pruncul care rade "in Viata si Lumina" m-a incantat:)
Interesant titlu :)
As spune de acele "siluiete", dar ce rost are sa stric magia transmisa de aceasta poezie superba? Felicitari!:)
Adina Speranta
joi, 10 decembrie 2015
Frumoasa din toate punctele de vedere,,,
darius
joi, 10 decembrie 2015