Ce liniște- i aici...
Nici cei mai mari pitici
Nu ar putea să- alunge
Tăcerea ce ne- împunge.
Cum viața ne aleargă
Și- îndeasă în desagă
Rutină, zile, luni...
Uităm ce de minuni
Se- ntâmplă lângă noi.
Ce triști suntem...și goi!
E toamna cea de vină
Că sufletul suspină
După o floare albastră,
Un cântec, o fereastră
Deschisă către soare?
Retorică- întrebare...
Mai bine tac și- închid
Pe frunte incă- un rid
Și las pitici să alerge
Prin gânduri tot pribege...
vezi mai multe poezii de: Ina M.