Pe tine nimeni nu te cântă,
poate pentru că nu ești Cel Ceresc,
iar pana nu e ascuțită încă
să laude și tatăl pământesc?
Nu m-ai ținut la piept ca mama,
nu m-ai hrănit la sân ca ea,
dar pasul hotărât și sus privirea
tu le-ai întipărit în mintea mea.
Mi-ai spus că drepți mi-au fost strămoșii,
că eu ca ei va trebui să fiu
și tot ca ei să-mi fie și urmașii,
că tot așa să fim din tată-n fiu.
Mi-ai spus să prețuiesc femeia,
la fel, că pot să o iubesc,
că dintre toate, sigur, una
copiilor mei mamă le va fi, c-așa-i firesc.
Mi-ai spus să nu dezgrop securea,
să chibzuiesc o cale de-a ieși
din orice-mprejurare cu înțelepciunea,
cu fruntea sus, dar fără a izbi.
Nu ai fost rege,
n-ai fost președinte,
dar trebuie măcar acum să te cinstesc
când ai urcat la cer
deși, precum am spus-o,
nu ești tu Tatăl Cel Ceresc.
Și nu cred că de cinste ai nevoie,
ci de un gând din când în când
'nălțat acolo sus în amintirea
celui ce mi-a fost tată pe pământ.
vezi mai multe poezii de: Petruvio
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Si-al tuturor. Cu drag.
Petruvio (autor)
duminică, 30 decembrie 2018
Sarut mana! E si pentru tatal Dvs.
Petruvio (autor)
duminică, 30 decembrie 2018
Emoționantă poezie!
Citind-o ... mi-e dor de tata... de cum îmi citea din Coșbuc și-mi povestea despre Amintiri din viitor ...
eu încă nu am putut să-i scriu nimic.
Emoție curată!
Adina Speranta
duminică, 30 decembrie 2018