atunci când noi va rămâne înfipt
într-o singură vocală,
voi împacheta destinul
în carafa unui zâmbet stângaci
şi printre miile de cioburi,
am să îţi sărut năluca
şi-am să plec.
metamorfic mă voi duce
spre coasta oceanului
de dor,
să mă leg
de un orgoliu,
să-mi fac nod
cu inima
şi să mor.
şi-n pustiu de iarnă crudă,
când vei vrea să treci prin mine,
cu paşi simfonici
de întrebări,
printre roiuri de întunerici,
vei găsi stingher un vameş
să-ţi parafeze visul
şi să treci.
de sus,
din tot abisul unei clipe
soldaţii lunii îţi vor veni
pe tâmple
în strajă,
şi-atunci vei şti
că dintr-o noapte oarecare
eu te-am întrupat
din absolut.
şi sprijinită de o eclipsă fără nume,
ai să cauţi
printre amprente de fiori
un întrerupător,
să te vezi
reflexie de etern
în oglinda vieţii mele.
atunci,
din ploile sihastre,
îţi va picura,
în imploraţii sacadate,
tot cosmosul pe mână:
te rog – te rog – te rog
să nu aprinzi
iubirea,
consumă…
…suflet.
vezi mai multe poezii de: Chrisforever
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.