Răstignită-i jertfa pe mormântu-acesta,
Plângi cu disperare, nu mai crezi nimic,
Tulburând, o clipă, sfinţilor siesta,
Gândurile tale le-ai trimis în plic.
Răul şi teroarea beau la masa veche
Închinând paharul cu sânge vărsat
Şi cu glas de taur apucat de streche
Te-nspăimântă-n noapte când ies la vânat.
Te retragi în colţuri pline de-ntuneric,
Stelele se vaită sub un val de frig,
Tremuri şi ţi-e frică, chipul cadaveric
Ţi-l ascunzi sub palme şi te faci covrig.
Victimă-a durerii, creşti în tine-o rană
Ce muşcă tenace trupu-ţi cangrenat,
Stai pe drumul rece, parcă eşti în strană,
Şi te rogi la ceruri, plâns şi-ngenunchiat.
Ochii-ţi sunt apatici şi angoasa-i mare,
Mătănii, cu jale, tu baţi pe ciment...
Dar ridică-ţi fruntea şi priveşte-n zare
Către-Acel ce-aduse Noul Testament.
Prinde-L iar de mână, chiar de e rănită,
Stropii lui de sânge îţi vor fi balsam,
Vindeca-vor teama, plaga ipocrită
Răsărită jalnic dintr-un joc infam.
Ridică-ţi privirea către lumea nouă,
Cu speranţa-alături prinde-te în dans
Şi cu ochii-n lacrimi, ca o dulce rouă,
De mână cu Domnul strigă " Vive la France!"
18.11.2015
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta