A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viaţa.
A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în faţa unei flăcări.
A încercat să-şi apropie marea, să şi-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o – aşa cum te ignoră un lucru neînsufleţit.
A încercat să urască marea,
Dar s-a simţit ca un răhăţel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.
A încercat apoi să fie măcar în aceeaşi lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,
Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanţă –
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.
În cele din urmă,
A întors spatele mării şi a părăsit-o.
O fiinţă crucificată devine imobilă.
traducere de Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Ted Hughes