Visele mele poartă dalbe plete
Și își caută, discrete, un azil,
Iar eu, scriind de răni și de regrete,
Le-am condamnat se pare la exil.
Nu mai răspund când noaptea le întreabă
De vor ca somnul să le fie lin,
Iar diminețile vin cu miros de iarbă
Într-un regat al cruntului declin.
Pe aleile pustii, ținându-se de mână,
Se plimbă alte vise, discrete și târzii,
Iar zilele-au uitat de săptămână,
Pierdute-n calendare cenușii.
Realul însuși nu-și găsește loc,
Și-un alt Manole pare că l-a jerfit,
Lăsând doar visele să ardă-n foc
În templul unui suflet rătăcit.
Iar dacă totul este doar o plăsmuire,
Născută între ziduri, vis și-un biet poet,
Mă sting încet în propria-mi gândire,
Și rămân doar ecoul din ultimul regret.
vezi mai multe poezii de: Tipsie1975
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.