Fulguirea rară țese
Țesătură străvezie
Cu mișcări neînțelese
Într-un tact de simetrie.
Ceru-ntreg tăcut coboară
Vremea dalbă orișiunde,
Cad cu fulgii pe afară
Zbuciumatele secunde.
Și e rece, și-i înaltă
Bolta-n stele ce se pierde
De îmi pare-o lume altă
A căzut pe pinul verde.
Prospețimea răsuflarea
Taie brusc cu frigu-n lamă
Și-undeva-i pierdută zarea
Singurică de avalmă.
Prind un zbor pe o mănușă
Să-i văd liniile drepte
Și îmi gem ca în cătușă
Cugete neînțelepte.
Parcă-s prins și eu în mână
Fulg uitat și singuratic
Când pornirea se amână
Spre apusul în jăratic.
De-mi rămâne să prind zboruri
Țesătoare de voaluri
Și ascult cum pleacă doruri
Amărâte valuri, valuri...
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.