În piele cu mireasma mohorului uscat
Și-n păr cu fum și smoală, din iadul cu păcat,
Își unduiește trupul în dans țiganca smeadă,
Vibrând a libertate din viața de nomadă.
Îi curge jar din talpă, din ochi îi sar scântei
În ritmul dat de galbeni - sălbatici zurgălăi,
Un tresărit măiestru, izvor din tamburine,
Azvârle stropi de soare pe brațe lungi și pline.
Foșnește fusta creață, piciorul când îndoaie,
Se-nvârte-n caruselul sucirilor vioaie,
Tresaltă pieptul aripi, iar zbuciumu-i plutire,
Ecou al melodiei de printre coviltire.
Înfierbântate bronzuri suspină pe sub șaluri,
Când le-nmlădie dansul, ca nesfârșite valuri,
Iar gura rubinie aprinde focu-n șatră
Și-n ochii bulibașii, cu limpezimi de piatră.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Adică ochii bulibașii erau severi. Nici nu se putea altfel, câtă vreme acesta era cel care conducea staborul și avea puteri de stabilire a ordinii, prin pedepse. Mulțumesc!
Manuela Munteanu (autor)
marți, 26 martie 2024
Un singur lucru îmi rămâne neclar: ce e cu limpezimile de piatră din ochii bulibașii?
DascaluAlbert
marți, 26 martie 2024
,,Își unduiește trupul în dans țiganca smeadă / Visând a libertate din viața de nomadă." Ador imaginea aceasta, întocmai precum ,,caruselul sucirilor vioaie". E totul atât de energic aici, îmi place mult cum scrieți.
DascaluAlbert
marți, 26 martie 2024