Mi-au înflorit pe frunte carbonizate foi,
Și mi se pare timpul un zeu încătușat,
Mai scapără copite pe umerii mei goi,
Iubito, dau năvală sirepii la-nșăuat!
O noapte fără margini mă fulgeră cumplit,
Plutesc pe nesfârșite singurătăți de brad,
Cu disperarea clipei mă reîntorc în mit,
Când anotimpuri grele peste Olimpuri cad.
Pe fluvii în derivă trec anii fără șir,
Și barba mea de alge devine tot mai grea.
Din brațe, trunchiuri grele se-nalță în delir,
Pădurea suverană sterilizat mă bea.
vezi mai multe poezii de: ilie scarlat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.