din cetate nu au rămas decât zidurile
pe care
pictorii de ocazie scriu lozinci
ca și cum și-ar lua doza de narcotice,
la umbra lor chiriașii
aleargă după o gură de aer,
înnoadă nevoi de la o lună la alta,
se îneacă cu zeama de varză acrită din butoaie
în care doar șerpii înoată,
canicula arde bucuriile simple,
romanticii învață să deseneze pe pereți frigul de la poli,
prin ochiuri de geam înghețat li se aruncă speranța,
tornadele sunt cuprinse în program,
de la cantine de cartier primesc porții cu fasole
din cazane fierbinți,
pe pereți atârnă legenda
ca un vis colorat,
când se sting feștilele nevoiașii se ceartă pe becurile ce se ard frecvent
de parcă ar fi cu toți arvuniți întunericului,
nu se văd străzile promise,
timpul duce la groapa de gunoi speranțe.
vezi mai multe poezii de: ovidiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.