În noapte,-un vânt a răsturnat cerneală
Și-a legănat pe-o scară de topaz
O stea, iar 'nalte ceruri de atlaz
I-a prins, ca aripi, nouri din beteală.
Domol, în astă răcoroasă joacă,
Pluteau prin aburi albe năluciri,
Se răspândeau arginturi și sclipiri,
Din amfore prelungi cu promoroacă.
Mi-era întregul gând la primăvară,
La mâini ce-mi umplu fruntea cu zefir
Și-n ochi stârnesc izvoare de safir
Cu mângâierea razelor, solară.
Mai știu că miruri proaspete de gheață
Pășeau prin mintea mea, iscau văpăi
Și înfloreau arcade peste căi
Spre-adâncul meu cel cald. Țipam a viață.
19.XII.2023
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.