Focul în vatră arde-n tăcere lină,
Și zorii apar peste câmp de lumină.
Răbdarea ne-arată frunza ce se-aprinde,
Încrederea crește și dorul nu se stinge.
Un vânt adie blând, joc de foc în zori,
Tăcerea cântă-n codri vechi și-n fiori.
Răbdarea ne ține când clipa ne doare,
Și încrederea învie ca-n fiece floare.
Când frunzele se desprind cu foșnet ușor,
Și focul din priviri mă poartă cu dor.
La tine îmi simt bătăile inimii
Și cu tine străbat cărările lumii.
vezi mai multe poezii de: roryta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.